eu am 20 de ani de când fac asta -, nu a fost atât de greu să strângem bani.“
Fondul de private equity are în portofoliu cinci companii locale – Green Group (reciclare), Pehart Tec
„Se colaborează în producție cu Arctic SA și Haier Tech SRL, prin asimilarea în fabricație a unei game importante de piese injectate din mase plastice, de subansamble și kituri de repere
Toate sectoarele sunt reprezentate, plecând de la industrie, aeronautică, industria automotive sau noi tehnologii, dar și agricultură sau agri-tech, sănătate, marea distribuție și servicii
companiei de a ajunge în top trei companii din industrie până în 2023”, spune Alessia Ianni, cooling technical operation director în cadrul Haier Europe și managing director pentru Haier Tech
Totuși, deși soluția este low-tech, aceasta nu este ieftină, în condițiile în care păstorii depind adesea de subvenții guvernamentale pentru a-și câștiga existența.
A doua provocare este transformarea organizațională către modelul Beauty Tech; nu mai suntem doar o companie de produse, ci una de servicii digitale personalizate.
Pe de altă parte, pe lista cererilor de ajutor de stat respinse se află Bitdefender, compania hi-tech cu origini românești cu cea mai extinsă prezență internațională, care avea în plan
Tot în acel an, lanțul a semnat și cu AFI Europe România un contract de închiriere pentru un spațiu de 1.500 mp în AFI Tech Park, dezvoltat în București.