Investițiile librăriei online Librex pentru 2020 și 2021 se apropie de jumătate de milion de euro, în contextul în care vânzările companiei s-au triplat, ceea ce a dus la necesități logistice
Companiile care au semnat contracte anul trecut pentru banii din programul Tranziție Justă au făcut primii pași spre implementarea proiectelor, iar unii chiar au primit banii pe prima
Norofert, principalul producător român de inputuri organice cotat la Bursă, a încheiat două contracte în vaoare totală de 4,8 milioane euro, unul pentru vânzarea de rapiță ecologică
Compania de dezvoltare imobiliară, Element Development, înființată de omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, a semnat un contract cu retailerul danez de mobilă și accesorii JYSK, pentru
Pe piața locală de nutrețuri pentru animale și aditivi furajeri Agroland intră în competiție cu jucători precum DSM, Alltech, Konnect, Guyomarc’h sau Kemirom.
Safeway are disponibile în prezent joburi în departamentele de gestiune și logistică, vânzări, relații cu clienții, dar și marketing sau administrație.
„Pentru noi, așteptarea este clară : companiile bine capitalizate, care au investit din timp în producție, logistică și digitalizare, vor câștiga teren.
Anul trecut, compania a încheiat un contract cu operatorul logistic Whiteland Logistic care a asigurat distribuția produselor în marile rețele din țară.