Grupul Alexandrion, cel mai mare producător de băuturi spirtoase și unul dintre cei mai noi jucători din domeniul hotelier, își schimbă sistemul de conducere și introduce o nouă structură
local cu afaceri anuale de peste 1 mld. euro, s-ar putea retrage de pe piața locală și ar putea vinde rețeaua de circa 80 de magazine competitorilor de la Auchan, o altă rețea din hexagon
„Nu este vorba despre un transfer imobiliar, ci despre o reorganizare a grupului Diana într-o structură de tip holding, un pas firesc în evoluția companiei, menit să eficientizeze administrarea
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul Agricultură Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apărut î...
„Am învățat să fim mai agili ceea ce e un mare lucru pentru orice companie din România, faptul că am reușit să avem un plan de business structurat pe mai multe scenarii, cred că am
„Mi-aș dori ca ai noștri fermieri să înțeleagă că trebuie să se unească în structuri asociative reale care să facă presiune guvernamentală astfel încât să se facă proiecte structurate
Christopher Seagon, administratorul judiciar al magazinelor de bricolaj Praktiker, este omul din spatele vânzării rețelei din România către omul de afaceri turc Omer Susli, care controlează
Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., în acționariatul căreia se află asociații ale producătorilor de băuturi, precum Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația...