De asemenea, tot anul trecut compania a intrat pe piața sucurilor ecologice naturale 100% din fructe de pădure. Acestea sunt îmbuteliate în sticlă de sticlă.
Brandul românesc Profructta, produs la Câmpulung Muscel, a intrat în 2018 pe segmentul produselor ecologice și a terminat anul cu o cifră de afaceri de circa 200.000 de euro, nivel
Un sfert din agricultura din România ar putea fi făcută în sistem ecologic până în 2030, pentru că există potențial de dezvoltare, iar numărul operatorilor certificați ecologic și suprafața
Compania americană Office Depot Service Center, furnizor de servicii financiar-contabile, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 40 mil. lei (9 mil. euro), în creștere cu 7%
Agro Oil Service (AOS), care se ocupă cu achiziționarea și comercializarea cerealelor, distribuția semințelor de cereale, a pesticidelor și a îngrășămintelor chimice și care oferă servicii
General Contractor & Developer a finalizat lucrările la centrul comercial Pitești Shopping Park, dezvoltat de Square 7 Properties în parteneriat cu fondul de investiții belgian Mitiska REIM
Comenzile fabricilor germane au crescut pentru a doua lună consecutiv, în condițiile în care avansul celei mai mari economii europene a accelerat, scrie Bloomberg.