Am dori ca pe plan local să existe o dinamică a investițiilor care să stimuleze dezvoltarea locală. Turismul în zona noastră nu poate fi deocamdată un vector de creștere.
O altă provocare este legată de repornirea HoReCa, nu știm câte firme vor redeschide, câte își vor închide porțile și care va fi dinamica acestui canal de piață.
Conform scenariului macroeconomic central al Băncii Transilvania consumul privat, principala componentă a PIB, s-ar putea majora cu o dinamică medie anuală de 2,1% în perioada 2020-
inaugurată în cursul acestui an odată cu deschiderea clădirii de birouri.
”Deschiderea din clădirea Campus 6.1 în zona Politehnicii este modul nostru de a veni mai aproape de tinerii dinamici
Dinamica pozitivă se datorează creșterii notorietății brandului Chocolissimo în România, unde este prezent din 2015, și dezvoltării unei colecții de produse de primăvară dedicate exclusiv
Înainte de criză, Staer era unul dintre cei mai dinamici retaileri de pe piața de mobilă, care în 2005 ajunsese la o rețea de 40 de unități, iar dintre acestea 20 au fost deschise în
Ne-am concentrat pe eficientizarea activităților – fie că vorbim despre dinamica rețelei naționale de magazine sau despre magazinul online flanco.ro, despre proiectele gândite pentru