Acesta și-a început cariera în cadrul companiei în anul 2007, la Philip Morris Zagreb, iar apoi a fost membru al echipei de management pentru Europa Centrală – regiunea de Sud ca director
Retailerul a intrat pe piața locală în 2009, în plină criză financiară, fiind ultimul jucător care și-a făcut loc pe o piață evaluată la 2,5-3,5 mld. lei.
Prin parteneriatul cu APIA, devenit deja unul de traditie, banca noastra a acordat din 2009 si pana in prezent finantari in valoare de aproximativ 2,5 miliarde lei, in sprijinul agriculturii
Puratos a intrat pe piața locală în anul 2006 și este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală a ingredientelor pentru industria alimentară, concurând pe unele segmente
Compania a fost înființată în 2003 în România de către Avi Barel, cetățean născut în Georgia și absolvent de Drept în Londra, potrivit unor date publicate în presă.
Subsecretarul de stat Maricel Dima a mai subliniat că MADR susține procentul de 51% produse românești pe raftul supermarketurilor impus prin modificăriile aduse legii 321/2009, meționând
Grupul City Grill a fost fondat în 2004 de Dragoș Petrescu, iar de atunci a continuat să se dezvolte cu branduri proprii create de la zero sau cu branduri cu istorie preluate în administrare
Criza din perioada 2009-2015 a produs schimbări în comportamentele de consum ale românilor, aducând pe lista criteriilor de selecție a magazinului nu doar prețul, ci și proximitatea