Compania a fost înființată în anul 2008, înainte de criza financiară, însă primul magazin offline a fost inaugurat în 2010, în București, având doar 45 de metri pătrați.
♦ Compania a fost înființată în 2009 de antreprenorii Mircea Rasovan și Alexandru Cristescu, ca o platformă online de distribuție și vânzare de echipamente sportive specializate ♦
Practic, de la acest sfat a pornit Marian Meszar în 2003 pe drumul antreprenoriatului, un drum care deși nu a fost lipsit de încercări, stă astăzi la baza unui business care a ajuns
♦ „Noi am accesat proiecte europene din 2003, începând cu cele SAPARD. Avem proiecte depuse pentru unități de producție și pe carne și pe alte linii de business“.
„Fermierii vor să aibă stabilitate pe termen lung și aceasta începe cu terenul”, a spus Ștefan Moraru, administrator al Morar Pan Com, companie care lucrează circa 1.000 de hectare