Bergenbier S.A. a numit-o pe Monica Constantin în funcția de director legal&corporate affairs
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, a numit-o pe Monica Constantin în funcția de legal & corporate affairs director.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
8801 de rezultate în articole, 3 companii · cele mai relevante primele
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, a numit-o pe Monica Constantin în funcția de legal & corporate affairs director.
„Anul în care am împlinit 22 de ani a fost pentru mine un an al cunoașterii. Am plecat în Franța, prima mea călătorie în vestul Europei. Fiind imediat după Revoluția din '89, a fos...
Servicii Publice S.A., o companie din domeniul distribuției de produse veterinare.
Mihai Voicu, director general al Bergenbier S.A., companie parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a fost desemnat președinte al Asociației Berarii României, începând cu ianuarie
Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a depus la Ministerul Mediului documentele necesare pentru a primi acreditarea de a administra viitorul sistem de garanție-returnare din
Compania JTI, prezentă pe piața locală prin două entități juridice – JTI Manufacturing S.A. și J.T.
Fondul de investiții Black Sea Fund, pornit în urmă cu cinci ani de patru români cu experiență în zona financiară, a achiziționat pachetul majoritar al companiei Kids Element S.A.,
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, unul dintre cei mai importanți producători de bere din România, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 907 milioane
Compania cu acționariat turc Toros Tarım, parte a grupului Tekfen Holding, a semnat un acord pentru preluarea integrală a companiei Agrium-Agroport România S.A, potrivit informațiilor