Administratorul de active Patria Asset Management, care gestionează două ETF-uri (exchange traded funds/fonduri tranzacționare la Bursă) de la BVB, a anunțat reducerea unora dintre
Mihai Purcărea, șeful BRD Asset Management, un jucător de top cinci din piața fondurilor de investiții, consideră că 60 de miliarde de lei, adică banii pe care românii îi au depozite
Mihai Purcărea, șeful BRD Asset Management, un jucător de top cinci din piața fondurilor de investiții, consideră că 60 miliarde de lei, adică banii pe care românii îi au depozite overnight
Fostul CEO al administratorului de fonduri mutuale OTP Asset Management, Dan Popovici, va deveni consilier director general la BT Pensii, conform unei postări pe LinkedIn.
UniCredit Bank, împreună cu administratorul de active Amundi Asset Management, a lansat patru noi fonduri de investiții tematice cu componentă ESG (mediu, social și guvernanță corporativă
Horia Braun, economist șef al BCR, una dintre cele mai mari instituții de credit din România, a fost numit președinte executiv (CEO) al Erste Asset Management, ceea ce înseamnă că Dragoș