Menținem rata de creștere reală a PIB la 3,9% pentru anul 2016, ușor sub prognoza mai optimistă a FMI (4,2%). 2016 este un an delicat atât din punctul de vedere al mediului intern,...
Florin Pogonaru, președintele AOAR și acționar indirect la SIF-uri. Opiniile prezentate sunt personale și nu implică în niciun fel instituțiile cu care este asociat autorul.
Dacă anul trecut clienții consumau în jur de 300 MB pe lună, în luna februarie a acestui an cifra s-a dublat, susține lui Florin Popa, Business to Business Director al Orange România
sectorul bugetar, dar „vagi“ în ce privește îndeplinirea altor promisiuni ridică un „mare semn de întrebare“ privind intenția noii administrații de a susține mediul economic, afirmă Florin
România nu sunt încă pregătite să implementeze tot ce își doresc în zona de tehnologizare, pentru că există încă foarte multe bariere birocratice care sunt greu de depășit, a spus Florin
Erorile comise în timpul crizei datoriilor încă se mai simt, iar o serie de probleme grave precum supraîndatorarea, deficitul de investiții, slăbiciunile sistemului bancar și îmbătrânirea
mai mare jucător din piața petrolieră locală, controlat de compania kazahă de stat KazMunaiGaz, și-a bugetat pentru anul acesta afaceri de 200 de milioane de dolari pe piața din Georgia
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, marți, că Florin Georgescu și Ioan Rus au fost numiți miniștri pentru un mandat de șase luni, până la alegeri, la solicitarea sa expresă
Agenția Națională de Integritate (ANI) cere Camerei Deputaților revocarea din funcții a deputaților Sergiu Andon și Florin Pâslaru, ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a