Zitec Com SRL a înregistrat mai exact afaceri de 144,2 mil. lei în 2023, în creștere cu 17% față de anul anterior, cu un profit net de 5,6 mil. lei, în scădere cu 43% față de anul precedent
Astfel, compania Garmin Cluj SRL a avut în 2023 un număr mediu de 463 de angajați, față de 399 în anul precedent, cu o cifră de afaceri de 142,5 mil. lei, mai mare cu 16% față de anul
Născut la Iași, pe 15 septembrie 1969, omul de afaceri Ștefan Vuza a început drumul în afaceri în 1993, când punea bazele companiei Serviciile Comerciale Române SRL, cu sediul la Piatra-Neamț
Analiștii grupului austriac Erste, acționarul majoritar al celei mai mari bănci din România – BCR, lansează ipoteza că redevențele plătite de companiile care extrag petrol și gaze naturale
reunește membrii pe 10 decembrie la Clubul BNR pentru a vota un nou secretar general, actualul titular Marius Stoica – directorul executiv al trezoreriei BRD, ajungând la finalul celui
polițele unit-linked, în care sunt primele de asigurare sunt investite în titluri de stat în lei ajung în medie la 8% pe an în prezent, ceea ce înseamnă un randament la jumătatea celui
ZF a reunit ieri, în prima zi a celei de-a treia ediții a conferinței „ZF Mobilio ‘14“, organizată în parteneriat cu Romtelecom, Cosmote, Vodafone, certSign și avocații de la Schoenherr
Deputații au dezbătut, în ședințele de marți și miercuri, peste o sută de proiecte cu raport de respingere referitoare, printre altele, la instituirea Zilei Primarului, a celei de-a
comerțului și investițiilor o reflexie a statului Singapore, care are o legislație favorabilă afacerilor și o economie orientată spre exporturi, apreciază Martin Sorrell, CEO-ul celui