Agroserv Măriuța, compania care deține brandul de lactate Lăptăria cu Caimac, a listat astăzi prima emisiune de obligațiuni a societății la Bursa de Valori București, fondurile obținute
Retailerul german Kaufland va extinde programul de stimulare a producției agricole locale, toată carnea de porc de la Raftul Românesc urmând să provină de la porci născuți, și nu doar
Anul 2020 a reprezentat pentru hotelurile de lux din România o înjumătățire a businessului ca urmare a efectelor pandemiei, ceea ce a dus piața la o valoare de doar 57 milioane lei,
Cu afaceri de peste 850 mil. lei și peste 2.500 de angajați în 2008, Ambient ajunge astfel la final de drum, după mai mulți ani în care a încercat reorganizarea.
Zece producători de mobilă din România vor participa pentru prima dată anul acesta la târgul de mobilă International Contemporary Furniture Fair (ICFF) de la New York, un eveniment
Compania care deține și producție și retail de încălțăminte a anunțat la finalul lui 2016 că și-a majorat producția cu 30% pentru a face față creșterii businessului în perioada 2014
Retailerul francez Leroy Merlin România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de bricolaj, deschide vineri, 29 iunie, un nou magazin în Craiova și ajunge la o rețea de 17 unități