Antonio Oroian, broker al societății Goldring, consideră că Banca Transilvania, Nuclearelectrica și Transelectrica sunt trei acțiuni pe care investitorii ar trebui să le aibă în portofoliu
Elena Uleia, broker al Prime Transaction, spune că se așteaptă ca Romgaz (SNG) și Nuclearelectrica (SNN), cele mai mari companii din energie din portofoliul statului și ale căror rezultate
în vederea selectării unui consultant pentru o strategie, iar Compania Națională a Uraniului (CNU) ridică din umeri și spune că nu ea face procedura.
Emitenții listați la Bursa de Valori București unde statul deține participații majoritare – precum Nuclearelectrica, Romgaz, Transelectrica – își pot găsi loc anul acesta pe radarul
Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica SA (SNN) și compania franceză Framatome au anunțat semnarea acordului de colaborare pentru producerea izotopului medical Lutețiu-177
Investiția în construcția reactorului nuclear 3, operat de Nuclearelectrica, trece peste pragul de 3 miliarde de euro, a spus Teodor Chirică, administrator Nuclearelectrica, în cadrul
Producătorul de îngrășăminte organice și ecologice Norofert (simbol bursier NRF) a anunțat că Ileana Popescu, al doilea cel mai mare acționar al societății (20,7%), a vândut în tre...