Rata pacienților cu obezitate în România a tot crescut de la an la an, ajungând la 39% în 2025, din datele publicate în raportul anual al Atlasului Mondial al Obezității.
Angajații români din străinătate au trimis în România 4,4 mld. de euro în 2022, mai puțin de jumătate față de valoarea investițiilor străine directe în România (ISD), conform datelor
Compania devine cel mai mare producător de îngrășăminte de sol ecologice din România Conglomeratul agroalimentar Norofert, listat la Bursa de Valori București sub simbolul NRF, a informat
Cererile consumatorilor, preluate în analiză de către Sal-Fin în anul 2023 au vizat domeniul asigurărilor, respectiv, circa 80% din total fiind aferente pieței RCA, aproximativ 13%
Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE) vor avea un cuvânt de spus pentru aprobarea investițiilor străine direct din afara UE, arată o Ordonanță
care iau parte și au nevoie de o astfel de flexiblizare, ei vor să simtă că sunt puși în valoare și vor să înțeleagă de ce sunt puși să facă un lucru, explică Mihai Muntean, de la SHL
România a fost în ultimii ani una dintre cele mai dinamice economii din Europa Centrală și de Est și are în continuare un potențial semnificativ de creștere, talente calificate și un
Lanțul de hipermarketuri Kaufland avea la finalului anului trecut în România circa 3.000 de furnizori de bunuri și servicii, iar dintre aceștia 83%, adică 2.500, sunt români.