10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleBanca Transilvania, cea mai mare bancă din România, intră sub prețul de 1,9 lei la bursă și îi este aplicat mecanismul care oprește vânzările agresive. Circa 1,4 mld. lei dispar doar astăzi din valoarea băncii
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituție de credit din România și cea mai tranzacționată acțiune de la bursa românească, se tranzacționează la ora 17:00 la un preț de 1,89
Vlad Maria, TradeVille: Evaluările companiilor românești de energie au ajuns la nivelul celor din vestul Europei - Hidroelectrica este la fel de scumpă ca Iberdrola. Banca Transilvania rămâne cea mai ieftină bancă dintre liderii din UE
. “În zona bancară avem Banca Transilvania, care rămâne în continuare una dintre cele mai mari și cele mai ieftine bănci din Uniunea Europeană.
Bursă. Cei care au mizat pe fondul listat la bursă de Banca Transilvania au în trei luni un câștig cât ar fi obținut la bancă în trei ani. Asta pentru că bursa a mers spectaculos
Listat în luna aprilie, BT România ETF – primul astfel de fond lansat de Banca Transilvania la BVB – a ajuns la active de peste 300 mil. lei și a depășit 12.500 de investitori, generând
Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, își extinde prezența pe plan internațional și acordă o finanțare de peste 50 milioane euro pentru dezvoltarea hotelului Hampton by Hilton din Veneția, prin sucursala BT Italia
Banca Transilvania este prezentă pe piața italiană din 2014.…
Grupul Fildas-Catena, creat de antreprenoarea Anca Vlad, la un pas de 10.000 de angajați. Banca Transilvania, Digi și Dedeman sunt grupurile create de antreprenori care au trecut chiar și de 10.000 de angajați
Grupul farmaceutic creat de antreprenoarea Anca Vlad face astfel pași spre o ligă restrânsă de companii create de antreprenori români care trec de acest prag: Banca Transilvania, Digi
Banca Transilvania a câștigat alegerile de la SIF Moldova, însă nu atât de clar cât și-ar fi dorit
Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania, Radu Hanga, șeful BT Asset Management, omul de afaceri Octavian Radu, Cătălin Iancu, șeful OTP Asset Management, și Andrei Hrebenciuc
Banca Transilvania a rămas cu 16,5 milioane de obligațiuni convertibile pentru care plătește o dobândă de 6,2% în euro
Investitorii mai dețin 16,5 milioane de obligațiuni convertibile în acțiuni emise de Banca Transilvania (simbol bursier TLV) în anul 2013 și pentru care banca achită o dobândă de circa
Cardiograma băncilor listate: își va reveni BRD? Va continua creșterea la Banca Transilvania? Ce se va întâmpla cu Carpatica?
Ca atare, nu ar fi o mare surpriză să vedem Banca Transilvania urcând încă o poziție în clasamentul din sistemul bancar.“ Banca Transilvania ar putea urca pe locul doi în sistemul
Soldul creditelor acordate de Banca Transilvania populației și companiilor - pe domenii - la sfârșitul anilor 2014 și 2015 (mld. lei)
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Materialul a apărut în ediția din 5 aprilie 2016 a Ziarului Financiar.