Prime Kapital, lansat de doi dintre foștii executivi ai NEPI, a finalizat o investiție de aproximativ 18 mil. euro în realizarea celului mai mare mall din județul Salaj, Zălau Value Center
Recent și alte companii din SUA, precum Uber și Embark, au declarat că au făcut teste cu vehicule care se „conduc singure”, acestea din urmă realizând o cursă din Los Angeles în Florida
♦ „A fost vândută deținerea la Conpet în condițiile tendinței scăderii cantităților transportate pe sistemul import și țară“ ♦ Conpet a livrat în 2017 un randament de 60%, al doilea
Analiștii de la BRK Financial Group, intermediar de top zece de la bursa românească, estimează că că emitentul Conpet Ploiești (COTE) ar putea plăti anul acesta un dividend brut de
Astăzi, 9 iunie 2020, este ultima zi de tranzacționare în care investitorii care intenționează să obțină o parte din profitul pe 2019 al transportatorului de țiței Conpet Ploiești mai
Compania locală Blue Point, specializată în furnizarea de servicii de tip call-center, a deschis un nou centru în Buzău, acesta fiind al doilea sediu din provincie, după înființarea
Acțiunile transportatorului național de țiței Conpet Ploiești (COTE) se corectează la ora redactării acestei știri cu 15% la 104 lei în contextul în care astăzi este data ex-dividend
Transportatorul național de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) a anunțat vineri la bursa de la București că l-a numit pe Dorin Tudora în funcția de Director General provizoriu
Transportatorul național de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) a publicat marți politica de dividende supusă spre analiză și aprobare în ședința CA din 28 ianuarie, potrivit