Asociația Societăților Financiare din România (ALB), care reprezintă industriile de leasing financiar și credit de consum, și-a desemnat structura de conducere pentru următorii doi
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a afirmat joi, într-o conferință de presă, că din datele pe care le are legea, a fost respectată la încheierea contractului dintre OMV Petrom și
Compania aeriană Blue Air va suspenda zborurile care pleacă din România începând de astăzi până luni, 12 septembrie, au anunțat marți oficialii companiei.
Hellohungry SA, compania care administrează platforma locală de comenzi de mâncare Oliviera.ro, vrea să obțină o finanțare de circa 3-4 milioane euro în următoarele 36 luni pentru a
Compania pe care a fondat-o în urmă cu mai bine de jumătate de secol își continuă dezvoltarea în Italia și pe piețele internaționale, inclusiv în România, sub conducerea fiilor săi,
Pascal Cassecuelle, directorul general al Bayer Romania, a preluat conducerea diviziei de Crop Science rezultată din combinarea Bayer și Monsanto, coordonând operațiunile pentru România