Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator privat feroviar din România, parte a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, a înregistrat o scădere de 20% a activității de transport
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a votat ieri pe fostul premier Sorin Grindeanu în postul de președinte al Autorității Naționale pentru Administrarea și Reglementare
Cozi de 3-4 ore s-au format duminică la vama din Giurgiu, după ce vameșii au refuzat să iasă din cabine și să verifice actele șoferilor, pentru a eficientiza procesul, aceștia fiind
Consiliul Județean Brașov a alocat aproximativ 79,6 mil. lei, din care 39,9 mil. lei lei sunt fonduri asigurate din bugetul local și 39,7 mil. lei reprezintă finanțări europene nerambursabile
Grampet e prezentă în Austria pe segmentul de logistică prin Grampetcargo Austria Divizia internațională a grupului Grampet, controlat de Gruia Stoica, generează aproximativ 30% din
În comparație, în Franța sau Germania circa 65% din cheltuieli sunt acoperite de stat, potrivit datelor dintr-un raport realizat de Comisia Europeană și Organizația pentru Cooperare
Ministerul pentru Societatea Informațională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei șase membri ai Consiliului de Administrație al Poștei, pentru că au aprobat un act adițional la contractul
Mugur Isărescu a fost avizat în unanimitate de comisiile reunite de Buget, Fințe-Bănci din Parlament pentru al cincilea mandat de guvernator al Băncii Naționale a României, cu o perioadă
de office și retail, dar și pentru tranzacții vizând spații industriale sau proiecte de energie regenerabilă, sunt de părere avocații solicitați de ZF să comenteze creșterea numărului