Oricât de mult ar crește businessul lor, Dadiana și Petru Cosmin Rîtea și-au propus un lucru:
„Vrem să ne păstrăm structura de business de familie, să avem un mediu armonios în care
Metrorex va relua procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția structurii de rezistență a secțiunii 1 Mai – Tokyo de pe Magistrala 6 1 Mai - Otopeni, după retragerea
Grupul chinez HNA, cel mai mare acționar al Deutsche Bank, aflat în vizorul autorităților la nivel mondial din cauza structurii opace a acționariatului său, ar putea fi amendat de autoritățile
Grupul de firme Hexagon, controlat de Florin Mariș și Raul Ciurtin, a semnat un acord de peste 30 mil. euro pentru vânzarea unui portofoliu de clădiri de birouri din Cluj-Napoca –
America House și Promenada Mall Târgu-Mureș sunt deținute de francezii de la AEW Europe, însă, potrivit celor mai recente date, amândouă au fost scoase la vânzare, iar Hexagon
McKinsey, una din marile firme de consultanță din lume, atenționează: România se confruntă cu un deficit structural de creditare a firmelor de sub 20% din PIB față de 33% în țările
pentru apartamentele de vânzare este în creștere în București, iar potențialul pentru dezvoltare prin prisma unităților noi este enorm și în contextul în care orașul are un deficit structural
Camerei Deputaților a avizat favorabil, luni, propunerea legislativă prin care Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) este reorganizat într-un departament care va funcționa în structura
Indicele BET, principala referință a bursei de la București, va avea o nouă structură de la 11 august: ies acțiunile Broker Cluj (BRK) și intră titlurile distribuitorului de energie