Mihai Rohan, președintele CA al Carpatcement Holding si fost director general al companiei în perioada 2000-2010., a oferit, în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.29/2010 privind modificarea și completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei
Finanțările acordate de acționarii străini băncilor de pe piața locală au început să crească substanțial în urmă cu aproximativ un deceniu și au ajuns la un maxim de 26 mld. euro în 2008
Propunerea legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.46/2008 – Codul silvic (Pl-x 877/2010) – lege ordinară – Respinsă de Senat – 15.12.2010
48.
Noul program de guvernare prevede aderarea la zona euro într-un termen rezonabil, o rată de absorbție a fondurilor UE de 72% până în 2020, un nou Cod economic care să cuprindă toată
Virgin Galactic, companie de zboruri spațiale care dezvoltă nave spațiale comerciale și care își propune să ofere fluxuri spațiale suborbitale turiștilor spațiali, ar putea în 2020