Dacă legea privind darea “în plată” în forma actuală, va produce efecte adverse și instabilitate, daca va crea nedreptăți, dacă va aduce privilegii necuvenite unora și obligații excesive
Andreas Treichl, CEO Erste, proprietarul celei mai mari bănci din România, BCR, spune că legea dării în plată nu va avea un impact semnificativ asupra contului de profit și pierderi
De altfel, marți și Consiliul Național al Întreprinderilor private Mici și Mijocii din România a criticat forma în care a ieșit din Parlament legea prevenției.
“Nu are nicio legătură cu legea off-shore și cu proiectul Neptun”, spune Stefan Waldner într-o conferință cu analiștii aferentă prezentării rezultatelor pe primele nouă luni din 2018
Speranța mea este ca acea decizie să fie cea pe care românii o așteaptă, astfel încât în urma acelei decizii să scadă costurile cu ceea ce ei au de plătit către bănci, cu împrumuturile
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea care modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a afirmat joi, într-o conferință de presă, că din datele pe care le are legea, a fost respectată la încheierea contractului dintre OMV Petrom și