Farmaciile Polisano Pharma SRL, deținute de Daniela Ioana Vonica și Valentina Bîrsan, au fost preluate de Marcos Provit, parte a grupului Evofarm, care activează în retailul și distribuția
Industria Mundum, parte din grupul GSP (Grup Servicii Petroliere), a preluat în vara anului 2023 firma Argenta SRL, responsabilă cu lucrările de instalare a conductei terestre în cadrul
Compania Leonardo SRL din județul Bihor, controlată de antreprenorul Florin Panea, care opera retailerul de încălțăminte cu același nume, a intrat în faliment la patru ani și jumătate
Compania MAN Group SRL, care deține lanțul local de simigerii Petru, a avut anul trecut afaceri de 10,4 milioane de lei, în scădere față de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul
Compania Fertilis SRL, care are activități în domeniul importului, distribuției și vânzării de materiale de construcții și finisaje pentru amenajări interioare, a ajuns la o rețea de
Compania Veracomp Europe SRL, parte a grupului polonez cu același nume, specializat în distribuția de echipamente și soluții IT, a înregistrat în această perioadă o dublare a cererilor
La puțin timp după anunțarea deciziei, președintele rus Vladimir Putin a spus că Rusia este pregătită să vândă Turciei sisteme avansate de rachete sol-aer S-400 și că a discutat