Gigantul american Salesforce, specializat în soluții software de management al relațiilor cu clienții, concediază aproximativ 700 de angajați, adică 1% din forța sa muncă, potrivit
Noua conducere a producătorului de energie electrică Nuclearelectrica prognozează creșterea cifrei de afaceri cu circa 38% în cinci ani, de la 1,65 mld. lei în 2012 la 2,29 mld. le...
Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăți vizate sunt Hidroelectrica și Transgaz, a declarat sâmbătă
Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăți vizate sunt Hidroelectrica și Transgaz, a declarat sâmbătă
Transgaz Mediaș va organiza, în prima parte a lunii februarie, o licitație pentru achiziționarea unei polițe de răspundere civilă pentru conducea companiei, valoarea contractului f...
Managementul Audi Hungaria a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute un acord cu sindicatele privitor la majorarea salariilor cu 9%, măsura fiind introdusă începând cu 1 iulie, a anunțat
Federația sindicală VDSZ din Ungaria a ajuns la un acord privind salariile cu managementul fabricii deținute de producătorul coreean de anvelope Hankook în Dunaujvaros, centrul Ungariei
Managementul stocurilor reprezintă o activitate complexă din perspectivă operațională și depinde de numeroase aspecte precum specificul activității, gradul de perisabilitate a produselor
Acestea sunt urmate în top de programele de instruire pentru managementul brandingului personal, în care îi implică în special pe angajații din așa-numita „talent pool” – reprezentând