Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) au dat peste cap bilanțurile băncilor și ale companiilor, au adus complexitate, au generat numeroase provocări și au stârnit
Compania americană Boston Consulting Group a obținut mandatul de consultanță pentru proiectul de integrare a operațiunilor internaționale ale băncilor elene National Bank of Greece
Destine Broker a lansat în România asigurarea internațională de sănătate a companiei Cigna, dedicată expaților și persoanelor cu diverse interese de deplasare în străinătate.
România, Ungaria și Polonia, foste economii comuniste, se bat pe investițiile străine cu care speră să ajungă la gradul de dezvoltare din Vest. Însă Polonia și Ungaria nu s-au rezu...
Producătorilor și Organizatorilor de Spectacole din România (APOSR) spune că, potrivit proiectului de lege a timbrului cultural, în România vor fi mai puține concerte ale artiștilor internaționali
Emisiunea de obligațiuni prin care Banca Internațională de Investiții (IIB19) a atras recent 300 mil. lei de pe piața de capital a intrat ieri la tranzacționare, a treia emisiune de
În anul 2016, Școala Internațională Americană din București (AISB) a avut venituri de aproape 17 milioane de euro și a investit 6,5 milioane de euro în realizarea unui nou centru educațional
Vodafone România a lansat, joi, trei abonamente care includ exclusiv minute în rețelele naționale fixe și mobile și în cele internaționale fixe, alături de mesaje scrise (SMS) naționale