Compania bistrițeană Datacor are în plan dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice de tip greenfield în Transilvania, care însumează o capacitate totală de 50 MW, în contextul în care
Romania Travel Plus, o agenție de turism din București, deținută de trei asociați, aproape și-a blocat complet activitatea odată cu debutul pandemiei în România.
Alpha Bank Romania a finalizat cu succes prima emisiune de obligațiuni ipotecare, în valoare de 200 milioane euro, o premieră pentru sectorul bancar din România.
The Romanian Economy Ministry will hire by March 31, 2012 advisers for the privatization of several units of power company Electrica SA, according to a couple of draft government decisions
Automobile Dacia, OMV Petrom Marketing și OMV Petrom SA sunt cele mai mari trei companii din România după cifra de afaceri din 2018, pe un podium neschimbat față de 2017.
Compania de colectare de creanțe Kruk intenționează să se extindă în Polonia, România, Cehia, Slovacia și Spania în linie cu noua sa strategie pe perioada 2019-2024, potrivit Warsaw
Michelin România a fost evaluată la 376 mil. euro, în creștere cu 11% față de anul anterior, fapt ce a dus la clasarea pe locul 74 în topul celor mai valoroase companii din România