Franța speră să devină lider mondial la capitolul hidrogen verde
„Cred că avem capacitatea de a deveni lider mondial în domeniul hidrogenului verde“, a anunțat ministrul franez de finanțe Bruno Le Maire, potrivit Euractiv.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„Cred că avem capacitatea de a deveni lider mondial în domeniul hidrogenului verde“, a anunțat ministrul franez de finanțe Bruno Le Maire, potrivit Euractiv.
Cam astea sunt domeniile care au mers în 2023. 2023 a fost și pentru noi mai prost decât 2022, iar 2024 se arată momentan la fel ca 2023”, a declarat Sorina Faier, Managing Partner
Vom aplica pentru 3 milioane de euro – este maximul la care putem aplica, iar minimul este de 1,5 milioane de euro.
de ani, o antreprenoare din Ploiești, este de câțiva ani pasionată de flori, iar anul trecut și-a transformat această pasiune într-o mică afacere, înființând firma Petals Design SRL-D
Compania locală IT Sysco SRL, specializată în integrarea de soluții IT, a înregistrat anul trecut afaceri de 26,6 milioane de lei (5,9 milioane euro), în scădere ușoară față de 2015
Nuts din Alba Iulia, deținută de oamenii de afaceri Levente Hugo Bara și Alexandru Chiric, a cumpărat unul dintre cei mai mari procesatori de miez de nucă din România, Ava 3 Company SRL
Kiki & Iri, un distribuitor de materiale de construcții din Timișoara, a avut în 2020 cel mai bun an de la înființarea companiei, care este una dintre primele firme tip SRL-D (create
Nume: MyCar - Assistant Platformă soft: Apple iOS, Google Android Preț: Gratis Dezvoltator: Spark IT Solutions SRL Funcționalitate: aplicația își propune să ajute șoferii cu gestionarea
fostului om de afaceri Ilie Vonica) și Valentina Bîrsan.