Unitățile fondului deschis de investiții (ETF) construit după structura indicelui BET și administrat de Vanguard Asset Management au fost înregistrate recent în sistemul Depozitarului
Mark Mobius, președintele executiv al Templeton Asset Management, trage un semnal de alarmă că tipărirea de bani de către băncile centrale nu va rezolva criza datoriilor suverane, ci
Prezenți la cea de-a IV-a ediție a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, organizată la București, reprezentanți de top din domeniul bancar și din industria de asset management
James Ashley, managing director al gigantului de investiții Goldman Sachs Asset Management (Global Client Business), va reprezenta administratorul în cadrul ZF Capital Markets Summit
Cele două fonduri listate la Bursa de Valori București și administrate de Patria Asset Management, adică Exchange-Traded Funds (ETFs) care urmăresc evoluția unui activ suport, respectiv
Investitorii au retras o sumă estimată la 26,7 miliarde de dolari din fondurile mutual ale Goldman Sachs Asset Management (GSAM) până în acest moment al anului, Goldman devenind astfel
Mihai Purcărea, CEO al BRD Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România, consideră că, în pofida scăderilor și volatilității din ultima săptămână, perspectivele
InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 550 milioane de euro sub administrare, și-a anunțat vineri intenția de a lansa