Pentru Starcom MediaVest Group, 2012 a fost un an bun, de consolidare, în care business-ul agenției nu a înregistrat variații semnificative din punct de vedere al cifrei de afaceri
de afaceri Iulian Dascălu, care, împreună cu fondul de investiții Atterbury Europe, a dezvoltat și inaugurat vineri proiectul cu mall și birouri Iulius Town din Timișoara, spune că are
Dezvoltatorul imobiliar Prima Development Group din Oradea, unul dintre cei mai activi jucători locali pe segmentul rezidențial, are în derulare proiecte care însumează aproximativ
România este cea mai vulnerabilă țară europeană în privința generației tinere pentru că avem tineri care nu reușesc să își găsească un loc în câmpul muncii sau în școală și ar trebui
Trebuie să investim în salarii, dar trebuie majorarea salariilor minime nu poate compensa lipsa unor investiții pe termen lung, a spus Tal Lahav, CEO New Kopel Group, la Conferința
Pentru faza a doua, pe care o avem deja în construcție, vorbim despre tot undeva la 40 de milioane de euro, iar prima fază de la Prima Solis are o valoare de investiție undeva tot spre
NN Group N.V. a notificat mai multe companii listate la Bursa de Valori București asupra modificării deținerilor la nivel de grup în urma preluării de către gigantul bancar Goldman