Moneda națională a continuat să câștige teren, astfel că după primele nouă luni ale anului este pe apreciere în fața principalelor trei valute - euro, dolar și franc elvețian.
În timp ce în SUA dobânzile ar putea crește mai rapid decât s-a anticipat, banca centrală americană (Fed) anunțând că va începe să-și restrângă bilanțul, în Europa șansele ca dobân...
Azerii de la SOCAR speră ca anul acesta să înfigă steagul și în piața benzinăriilor din București după ce compania s-a concentrat până acum pe zona de nord-est a României unde deja
locale de telecom, și-a mărit în acest an investițiile în rețele peste pragul de 200 mil. euro, iar ca parte a strategiei de reducere a consumului de energie va instala panouri solare
Așa cum locuințele din segmentul mediu-superior mizează acum pe sisteme de casă inteligentă sau încălzire în pardoseală, pentru o eficiență mai mare, următorul pas îl reprezintă utilizarea
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Socar, compania petrolieră de stat a Azerbaidjianului, cu 44 de stații de carburanți în România, urmează să preia dreptul de folosință
Piața de produse pentru protecție solară din România a ajuns la 96,3 milioane de lei în 2018, în creștere cu 9% față de anul anterior, iar germanii de la Beiersdorf domină clasamentul
Expansiunea economiei Statelor Unite se va accelera, întârind argumentele în favoarea majorării ratelor dobânzilor, relevă raportul emis în urma reuniunii strategilor băncii centra...
Rezerva Federală Americană ar putea majora dobânda de referință mai repede decât era anticipat anul acesta, în condițiile în care economia americană câștigă teren, iar inflația și...