Tribunalul București a admis, miercuri, cererea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind deschiderea procedurii de faliment a City Insurance, compania de asigurări urmând
ASF a închis procedura de redresare financiară pe bază de plan la City Insurance, după un an de verificări derulate la societatea de asigurări, timp în care valoarea totală a despăgubirilor
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a ajuns la o valoare totală a despăgubirilor plătite în contul păgubiților City Insurance, fostul lider al pieței asigurărilor aflat acum în
City Insurance, liderul pieței locale de asigurări, a raportat pentru 2020 un volum de plată al despăgubirilor de 1,4 mld. lei (290 mil. euro), cu 19% peste nivelul anului 2019
Millenium Insurance Broker (simbol bursier MIB), companie de brokeraj în asigurări cu grupul Autonom în acționariat (31,75%), a început tranzacționarea la Bursa de Valori București
Primul trimestru din 2018 a adus evoluții surprinzătoare la nivelul vânzărilor companiilor RCA, în condițiile în care jucători consacrați precum City Insurance sau Euroins au înregistrat
City Insurance, companie specializată în vânzarea de asigurări RCA, și-a revendicat poziția de lider al pieței de asigurări în 2017 după ce a încheiat anul cu prime subscrise de 1,25