Primăria municipiului Tulcea are în plan două proiecte de parcuri industriale și unul prin care își propune să devină un centru al meseriilor, dezideratul fiind ca românii din întreaga
Acționarii spitalului privat Terapeutica din Arad, o unitate cu 155 de paturi, vor realiza investiții de aproximativ șapte milioane de euro într-o clinică de recuperare și un centru
În perioada 2007-2009, când au fost finalizate proiecte precum Polus Center și Iulius Mall în Cluj, Băneasa Shopping City și AFI Palace Cotroceni în București sau Shopping City și Iulius
Fondul de private equity Resource Partners discută vânzarea lanțului de centre de fitness WorldClass, singura investiție pe care polonezii o au pe piața din România.
Investitorul belgian Mitiska Reim, specializat în centre comerciale în Europa, a fost asistat de casa de avocatură PeliFilip într-o tranzacție în care a achiziționat săptămâna trecută
Museum of Senses (AFI Cotroceni), VR Cinema (Veranda Mall), The Empty Shop (Promenada Mall) sunt numai câteva dintre „trucurile“ adoptate de proprietarii unora dintre cele mai mari centre
austriacă are peste 800 de specialiști în întreaga lume – Germania, Statele Unite ale Americii și în Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, prin intermediul a două centre
Diaverum România, unul dintre cei mai mari jucători din domeniul serviciilor de dializă la nivel mondial, fondat în Suedia, cu 27 de centre și în România, a încheiat anul 2020 cu afaceri
Gigantul american Amazon plănuiește să investească 2,5 miliarde de euro în regiunea spaniolă Aragon pentru a deschide noi centre de date la mijlocul anului 2022, conform unui anunț