Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 9 decembrie a Ziarului Financiar.
francezi, cărora le-a prezentat „oportunitățile de investiții în România“, dar niciun om de afaceri român nu a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe șeful guvernului în vizita sa
SIF Oltenia (SIF5) a anunțat azi pe bursă că a vândut un pachet de 643.859 de acțiuni deținute la firma Nord SA pentru o sumă totală de 4,8 milioane de lei, și un pachet de 6,49 milioane
Deputaților și Senatului au stabilit, marți, ca Teodor Meleșcanu, propus pentru funcția de director SIE, să fie audiat la ora 10.30 în comisiile de specialitate, iar la ora 13.00 numirea sa
Datoriile CFR SA către bugetul consolidat și fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârșitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în
peste 300 de milioane de lei la bugetul de stat vor fi eșalonate pe o perioadă de șapte ani, în această situație aflându-se Societatea Română de Televiziune (SRTV), CFR Marfă și CFR SA
Piața francizelor a crescut susținut în ultimii doi ani, ajungând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la 2,5 mld euro anul trecut. Mai mult, ea se va apropia de 3 mld euro până la f...
Carlos Ghosn a fost foarte aproape de a se întâlni cu premierul japonez Shinzo Abe la un hotel din Tokio pe când pornea într-o îndrăzneață încercare de a scăpa de un viitor proces...
Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Hi-tech Materialul a apărut în ediț...
Nou desemnatul ministru de finanțe al Turciei a declarat că inflația din țara sa va atinge un vârf cu luni mai devreme și la un nivel cu mult mai scăzut decât anticipează marile bănci