Bursa de la București (BVB) introduce de la 1 ianuarie 2020 un program pilot destinat brokerilor care activează ca Market Maker pentru acțiuni, în scopul îmbunătățirii lichidității
Planul prevede contractarea unor servicii de Market Making în maximum două luni de la admiterea la tranzacționare, pentru a susține lichiditatea acțiunilor.
Retailerul de modă Marks&Spencer, prezent pe piața din România direct din 2012, va închide magazinele din AFI Palace Cotroceni și Sun Plaza în această lună și respectiv februarie.
Sorin Stancu, 39 de ani, conduce de aproape doi ani operațiunile grupului britanic Marks & Spencer în zona Balcanilor, șase piețe cu 19 magazine, dintre care România este cea mai importantă
Grupul francez Carrefour, cu afaceri de peste un miliard de euro, a deschis al patrulea supermarket din Craiova, ajungând astfel la 109 magazine în formatul Market.
Cererea Parchetului de încuviințare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică a Camerei