Bittnet Systems a fost prima companie din IT listată pe bursa de la București, dar va fi urmată, posibil anul acesta, de furnizorul de soluții software Arobs Transilvania din Cluj-Napoca
SIF Transilvania (SIF3) a vândut acțiuni BRD și SIF Oltenia în T3/2019 și a cumpărat acțiuni Banca Trasilvania, Petrom și Fondul Proprietatea, dar cele mai importante achiziții în
Casa de brokeraj Transilvania Capital își schimbă numele în Blue Rock Financial Services, pentru a reflecta numele acționarului majoritar, care și-a modificat denumirea din Euro Invest
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a treia bancă din sistem după active, a recucerit pragul de un miliard de euro în capitalizare după ce acțiunile sale au crescut cu aproape
Opt persoane s-au înscris pentru cele șapte locuri de membru în consiliul de supraveghere (CS) al SIF Transilvania (SIF3), printre acestea numărându-se Răzvan Găvăneanu, în prezent
Austriecii de la Raiffeisen ocupă locul 1 pentru al doilea an la rând, Banca Transilvania rămâne pe locul doi, iar BCR revine în top după o restructurare dură.
Banca Transilvania (TLV) vrea să răscumpere 0,04% din acțiuni, pachet evaluat la 1,4 milioane lei (316.000 de euro) și pentru care ar putea plăti cel mult 2 milioane lei (450.000 de