Companiile FAN Courier, cu afaceri de 60 mil. euro, și Autonom Services (brandul Autonom Rent a Car), un business de 12 mil. euro, domină piețele de curierat și închirieri auto pentru
Compania Fan Courier, cel mai mare jucător de pe piața locală de curierat, controlat de antreprenori români, a finalizat o investiție de 5 milioane de euro într-un hub regional la Brașov
Adrian Mihai, cofondatorul Fan Courier, spune că în primele două săptămâni de la izbucnirea crizei pandemice, compania de curierat a înregistrat scăderi de circa 15-20%, dar după
DSV Solutions, parte a grupului danez de transport și logistică DSV cu afaceri de 6,5 mld. euro la nivel global, a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 96 milioane de
La mai puțin de o lună după încheierea unor contracte uriașe cu operatorii de transport public din Berlin și Milano, producătorul polonez de autovehicule pentru transportul de pasageri
DSV Road, una dintre cele mai mari companii de transport de mărfuri din România, mizează pe reducerea amprentei de CO2 și se așteaptă ca transportul feroviar să fie parte a soluției
Compania de transport feroviar de mărfuri E-P Rail, controlată de Radu Gheorghiu, unul din cei mai mari jucători de pe această piață, care transportă produse petroliere, produse din
Grupul elvețian de transport și logistică Bertschi, activ cu mai multe companii pe piața locală, a înființat o nouă firmă în România prin care vrea să transporte produse chimice lichide
Grupul elvețian de transport și logistică Bertschi, activ cu mai multe companii pe piața locală, a înființat o nouă firmă în România prin care vrea să transporte produse chimice lichide
Infrastructura nu este o problemă pentru companiile de transport și logistică prezente deja în România deoarece toți jucătorii transportă bunuri în aceleași condiții, însă infrastructura