Printre cei mai mari actori din acest sector al economiei sunt companii precum: OMV Petrom Marketing, Kaufland România, Rompetrol Downstream, British American Tobacco, Lidl Discount
noastre, deoarece ne propunem să reducem emisiile de carbon cu 27% până în 2025 față de 2010”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream
infrastructurii naționale de încărcare care să susțină tranzitul mașinilor electrice în România”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream
noastre, deoarece ne propunem să reducem emisiile de carbon cu 27% până în 2025 față de 2010”, spune Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream
în baza căreia au fost achiziționate bunuri mobile și imobile cu o valoarea de 5,1 mil. lei, reprezentând baza materială a fermei din Zimnicea, și părțile sociale ale AGROPROD CEV S.R.L
Astfel, în primul an de la intrarea în vigoare a licenței, Invite Systems S.R.L. va avea obligația de a instala 25 de stații de bază, ajungând la 100 de stații de bază în funcțiune,
Menționăm că până în prezent Ministerul Finanțelor nu a efectuat plăți către TESLA ENERGY STORAGE S.R.L“, au explicat reprezentanții Ministerului Finanțelor.