Elena Mitova, director general pentru România, Ucraina și Comunitatea Statelor Independente în cadrul companiei farmaceutice Novartis spune că grupul a început încă de la mijlocul anului
Curtea Constituțională a stabilit, luni, că Legea bugetului de stat pe 2015 este constituțională, respingând sesizarea PNL, care a invocat printre motive lipsa unei strategii fiscal-bugetare
Președintele Klaus Iohannis a retrimis, luni, Parlamentului, Legea pentru modificarea și completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze
România are nevoie de o lege a insolvenței persoanelor fizice care să fie aplicabilă, echitabilă și să lase loc la cât mai puține interpretări, însă nu trebuie realizată în stil „pompieristic
Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat, joi, că legea insolvenței persoanei fizice nu trebuie adoptată la presiunea momentului și că ar trebui stabilită o
Curtea Constituțională (CCR) a decis ieri să amâne pentru data de 7 februarie pronunțarea pe legea conversiei creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric, președintele
Deputații au amânat votul pentru legea asigurărilor auto obligatorii (RCA) pentru săptămână viitoare, decizia de amânare fiind pe placul asociațiilor transportatorilor care de altfel