oficialilor instituției, compania Austria Card va prelua aceste carduri, iar materialul rezultat în urma tăierii va fi colectat și reciclat de firma Klaussenburg Recycling în instalații
europeană, dar folosind tehnologie europeană și sigură atât din punct de vedere al livrării echipamentelor, cât și al siguranței cibernetice, atât de importantă azi în aceste instalații
Grupul Unicool e alcătuit din două companii – Unicool Instalații Frig și Acsa Coolteam – și are o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 16 milioane de euro și peste 140 de angajați
Portofoliul de produse al companiei, care cuprinde peste 20.000 de repere, este structurat în câteva categorii importante, respectiv materiale de construcții, termice și instalații,
♦ România avea la finalul lunii august circa 24.000 de prosumatori, mici consumatori de energie care au devenit producători prin instalații proprii de producere a electricității, în
Baupartner Construct s-a ocupat de structură, anvelopă, finisaje, instalații sanitare, HVAC, instalații de stingere a incendiilor, instalații electrice și lucrări exterioare.
Programul constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului de Mediu, în funcție de tipul instalației.
“Conform anunțului făcut de ministrul Mediului, Attila Korodi,