Austriacul Philipp Gamauf, care are o experiență de peste 15 ani în domeniul bancar, preia funcția de chief financial officer (CFO) la ING Bank România începând cu 1 martie, dată de
Sergiu Oprescu, care este președintele executiv al Alpha Bank Romania și director general al rețelei internaționale a grupului elen Alpha Bank, ar urma să ocupe poziția de președinte
Cele mai mari 10 dețineri, care însumau 53,6% din portofoliu la finele lunii septembrie, erau la Banca Transilvania (9,9%), Alpha Bank (7%), Erste Group Bank (6%), National Bank of
RoPay, serviciul național de plăți instant cu telefonul mobil, lansat de Transfond și implementat momentan de trei bănci, respectiv CEC Bank, Libra Internet Bank și BRD, vine cu plata
UniCredit Bank a finalizat cu succes o tranzacție de referință pentru finanțarea unui portofoliu de producție energie regenerabilă, în valoare totală de 214,45 milioane de euro către
Redport spune că își construiește constant land bank-ul, cu prioritate pentru terenuri mari în București și, selectiv, în Ilfov sau în orașe primare/secondare.
CEC Bank, unul dintre cei mai importanți jucători în zona de creditare pentru micii și marii fermieri români, a acordat până la finalul lunii septembrie de anul acesta credite cu o
Ziarul Financiar și CEC Bank vă invită miercuri, 20 martie, la conferința ZF Investiți în România Timișoara, pentru a dezbate cele mai importante subiecte din economia românească, precum
Banca Transilvania, liderul pieței bancare se luptă cu Vista Bank pentru achiziția Idea Bank România, bancă scoasă la vânzare la finalul anului trecut de către grupul polonez Getin,