Compania Life in Codes, cu experiență în industria de produse și servicii IT, specializată în consultanță, implementare, configurare de produse Atlassian precum Jira, Confluence sau
Compania de îmbuteliere a apei naturale în sistem watercooler (rezervor) La Fântâna ar urma să își schimbe pentru a patra oară acționarul, iar asta în decurs de mai puțin de 25 de ani
În urma tranzacției, intermediată de compania de consultanță Crosspoint Real Estate, asociatul Savills în România, compania ajunge la o suprafață totală de 10.000 de metri pătrați în
În România, compania furnizează servicii pentru Wizz Air în șase aeroporturi – București Otopeni, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara –, acoperind servicii de handling la sol, asistență
Compania Sameday, una dintre cele mai firme din piața locală de curierat, își închide operațiunile din Ungaria, pas ce duce la ieșirea curierului de pe piața vecină, potrivit informațiilor
Gigantul american Google a avut anul trecut venituri de peste 15 milioane de euro în România, iar în 2013 va avea încasări de aproape 20 de milioane de euro - de câteva zeci de ori
Bitdefender, una dintre cele mai mari companii de IT din România, controlată de familia de matematicieni Măriuca și Florin Talpeș, care a devenit unul dintre jucătorii importanți la
de decembrie 2020, a explicat Alina Verdeață, managing partner, Green Alley Real Estate, în emisiunea Investiți în România, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.
ceea ce duce inclusiv la o extindere a rețelei de magazine proprii Panimon, a explicat Ovidiu Bucătaru, CFO al grupului Agricultorul-Panimon, în emisiunea ZF Investiți în România