Toți cei șapte membri din Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania, cea mai valoroasă instituție de credit de la bursă, au obținut un nou mandat din partea acționarilor, în
Sistemul bancar a obținut în primul semestru (S1) din acest an un profit net de aproximativ 2,8 mld. lei, iar activele au urcat la un nou vârf, de 518,5 mld. lei, în condițiile creșterii
, dar și al proximității campaniei electorale, chiar dacă climatul regional va reprezenta un factor nefavorabil, a spus la ZF Live Andrei Rădulescu, economistul-șef al Băncii Transilvania
Piața bancară are nevoie de produse diferite atât la nivelul creditării, cât și în ceea ce privește întreaga experiență a clientului cu banca, ceea ce induce un grad ridicat de sofisticare
în 2014 din punct de vedere al achiziției de active, iar după finalizarea acestei preluări suntem interesați de noi achiziții, a declarat marți Omer Tetik, președintele Băncii Transilvania
Acțiunile Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a treia bancă din sistem după active, au atins pragul record de 2,005 lei/titlu în ședința de marți, după ce în ultima lună au urcat