Construcții Erbașu este unul dintre cei mai mari constructori de pe piața locală, concurând cu firme precum Bog’Art (Raul Doicescu), CON-A (Mircea Bulboacă), Tehnostrade (Dorinel Umbrărescu
Carmen Bobu, 45 de ani, investitor activ pe piața de capital de 20 de ani și cu un portofoliu care valorează circa 3-4 milioane de lei, spune că a învățat să investească la Bursă în
Referat privind actualizarea tarifelor de transport prin Sistemul național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului la S.C. CONPET S.A.
„În farma, fără soluții de business intelligence (BI) – de analiză a datelor – nu se mai poate“, a declarat , a declarat într-un interviu pentru ZF Marius Dumitrescu, directorul
perioada 10 ianuarie 2009 – 17 octombrie 2011, Silviu Bian a ocupat simultan funcțiile de președinte al Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă și de cenzor la mai multe firme
Programatorii români care dezvoltă aplicații pentru smartphone-urile și tabletele care folosesc platforma software Android a gigantului american Google nu mai sunt obligați să-și înființeze firme