Kiki & Iri, un distribuitor de materiale de construcții cu sediul în localitatea Moșnița Veche, județul Timiș, una dintre primele firme tip SRL-D (create de debutanți), fondată
„Nu vreau să mă asociez cu SRL-uri, vreau să mă asociez cu oameni care vor să fie antreprenori, care vor să fie pe forțe proprii și care își doresc pur și simplu să crească“.
Axes Software, companie românească înființată în 2005 care dezvoltă și implementează soluții IT dedicate domeniului logistic, în cadrul căreia lucrează peste 50 de specialiști IT,
Compania românească Axes Software, specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software pentru întregul lanț logistic, țintește o creștere a cifrei de afaceri de 20-25%
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest SRL și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi SA și Maria Trading SRL intenționează să preia Aqua Bilbor
ZF a transmis în mod eronat că Danielis Star Company SRL, firmă deținută integral de omul de afaceri Daniel Pandele, care deține printre altele și 40% din Doraly Mall SRL, a vândut
Black Sea Oil & Gas împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL și Gas Plus Dacia SRL au anunțat începerea ȋn după-amiaza zilei de ieri a producției de gaze