În prezent, Franța este al treilea cel mai mare investitor străin din România, cu o pondere de aproape 10% din totalul investițiilor străine directe, în valoare de aproximativ 11 miliarde
Firma poloneză cu activități în domeniul resurselor umane Work Service Capital Group a preluat 55% din patru companii ale grupului APT, un jucător aflat pe locul 5 în topul celor mai
Fondurile de investiții au încheiat 52 de tranzacții în 2016, în creștere semnificativă, iar fondurile de real estate au crescut de la 3 la 13 tranzacții, a spus Cornelia Bumbăcea,
Sorin Vișoianu, country manager office & logistics pentru România și Bulgaria în cadrul grupului austriac Immofinanz, spune că piața locală de real estate a dat semne de revenire, mai
„Există un număr crescut de tranzacții în diverse stadii de negociere pe piața de investiții, care este posibil să ducă piața la cel mai mare volum de după 2014, spre 1,2 mld. euro
Faptul că fotbalul devine pe zi ce trece un sport mai popular și mai profitabil este reflectat și de aprecierile importante înregistrate de principalele acțiuni ale cluburilor de fotbal