Instalațiile electrice, un sector al ingineriei esențial atât pentru desfășurarea activității instituțiilor publice, cât și pentru zona rezidențială, au nevoie de mentenanță și de ingineri
Claudia Tamași, country manager în cadrul companiei Codecool România, afirmă că industria IT este una dintre cel mai puțin afectate de criza actuală creată de pandemia de COVID-19.
Avem un portofoliu de aproape 300 MW în România, în jur de 170 MW instalați și undeva la 130 MW pe care îi construim acum“, a spus Ivan Geliukh, CEO al DRI, în cadrul intervenției sale
și furnizorul de substanțe chimice Chimcomplex Borzești (simbol bursier CRC), cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, anunță că a finalizat construcția unei instalații
Producătorul de lactate Tudia din Suceava, un business deținut de soții Brândușa și Cristian Mihai, a realizat recent investiții de 30.000 de euro într-o instalație de osmoză pentru
Descriere:
Instalațiile care utilizează dioxidul de carbon ca agent refrigerant funcționează în aceeași manieră ca instalațiile clasice, dar nu utilizează fluide de sinteză poluante
de 15 mil. euro într-o unitate de cogenerare industrială, destinată inițial pentru fabrica din Câmpulung (Argeș), din cauză că reglementările existente în România nu recunosc instalația