eMAG, cel mai mare retailer online de pe piața locală, a reușit să adune 530 de mici producători români prin intermediul programului numit eMAG Deschide România în decurs de un an de
Autoritățile române s-au întâlnit cu cele vietnameze săptămâna aceasta în cadrul Forumul România – Vietnam și au stabilit o serie de măsuri la care să lucreze împreună pentru a ajuta
RATA pacienților cu obezitate în România a tot crescut de la an la an, ajungând la 39% în 2025, din datele publicate în raportul anual al Atlasului mondial al obezității.
Podiumul este completat de către Smithfield România, societate deținută de către grupul chinez WH Group care activează în domeniul creșterii porcilor și a procesării cărnii.
euro din creșterea porcilor, procesarea cărnii, alcool, producția de bioetanol și agricultură, spune că businessul de creștere a porcilor, unde compania concurează cu gigantul Smithfield
Antreprenorii și executivii români au răspuns pozitiv inițiativei „România 5% creștere economică“ lansată recent de ZF pentru a mobiliza clasa politică și mediul de business astfel
Anul 2016 va aduce tranzacții importante pe zona de IT, unde există antreprenori români cu afaceri importante, dar efervescență se va vedea și în domeniul agriculturii și al bunurilor
An de an 20.000-30.000 de români și străini pun România pe harta turismului enologic mondial care se dezvoltă constant într-o perioadă în care antreprenorii locali investesc în crame