“Se decide cesionarea de către dl Săvescu Cristian a cotei sale de 43,48% din capitalul social total pe care o deține la societatea Mware Solutions- S.R.L., respectiv un număr de 10
Red Point Software Solutions, companie românească specializată în furnizarea de servicii și soluții IT și partener SAP Platinum în România, achiziționează Ness Technologies Ro, parte
„Am trecut de la o fază reactivă, aproape panicată, la una de maturitate strategică“, afirmă Cătălin Safta, director de tehnologie (CTO) al Matricia Solutions, companie cu peste 15
Grupul de companii de tehnologie Bittnet System, listat la BVB sub simbolul BNET, a anuntat miercuri seară că a primit un ordin al Consiliului Concurenței cu privire la declanșarea
Bogdan Hossu, fondatorul firmei de consultanță Wise Finance Solutions, dar și unul dintre investitorii amintiți, este de părere că unele investiții din cele 200 se vor face indiferent
aproape 100.000 de euro, în timp ce în 2023 și 2024 reușește să împrumute doar 55.000 de euro” a declarat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România/ Credit & Financial Solutions
♦ Elian Solutions, parte până în această vară din grupul de IT Bittnet, listat la Bursa de Valori București, a fost cumpărată integral de grupul leton Digmatix, într-o tranzacție care
Așa-numitul „technology prosperity deal” SUA–Marea Britanie, anunțat în luna septembrie, viza intensificarea cooperării dintre cele două țări în domenii strategice precum inteligența