Taxa specială percepută firmelor cu activități de extracție/exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele, aplicată la veniturile luate în calcul la stabilirea cifrei de afaceri
Jeans este de părere că piața cafenelelor oferă potențial de dezvoltare stradal, în condițiile în care chiriile în aceste zone pot ajunge la mai puțin de jumătate față de cele percepute
Influența economică exercitată de China în Europa Centrală și de Est este adesea percepută drept o amenințare la adresa independenței și securității regiunii.
Proiectul de lege care prevedea limitarea dobânzilor percepute pentru creditele ipotecare și de consum a fost respins, în această săptămână, de către Camera Deputaților.
Executivii din România au început 2024 cu mai mult optimism decât aveau în 2023, perceptia lor fată de economia national ameliorându-se, în conditiile în care 37% dintre aceștia prevăd
gazelor Gazprom va rambursa companiei de stat poloneze din domeniul energiei PGNiG aproximativ 1,5 miliarde de euro până pe 1 iulie drept compensație pentru prețurile prea mari percepute
Eforturile Franței de a impune o nouă taxă asupra grupurilor tech americane ca Amazon și Google nu ar trebui percepute drept semn că președintele francez Emmanuel Macron este anti-tech
Experții britanici au conceput primele pastile contraceptive care pot fi utilizate de bărbați, aceștia inventând anumiți compuși care se infiltrează în spermă și paralizează temporar
Grupul grec FF Group este cel care aduce pe piața locală branduri precum Nike sau Converse, având în portofoliu mai multe branduri și concepte de magazine.