Florina Tănase, senior director legal & external affairs și membru în boardul Vodafone România, a plecat de la al doilea operator de telefonie mobilă de pe piața locală, au declarat
Producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) a constituit pe 10 iunie un depozit la termen, în valoare de 65 mil. euro, la Raiffeisen Bank România, potrivit
Divizia locală a companiei de transport și logistică Dachser, care dispune de trei agenții regionale în România, în București, Arad și Brașov, a înregistrat anul trecut o creștere a
, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase și unul dintre cel mai mari jucători de pe piața de vinuri, parte a Nawaf Salameh Family Office, a semnat un parteneriat cu compania
Piața de M&A din România are o pondere de 2,2% în PIB, media globală fiind 4%, așa căe exista șansa teoretică de dublare a pieței, a spus Radu Stoicoviciu, Senior Advisor, PwC Romania
Cristian Secoșan (54 de ani), care în ultimii patru ani a ocupat poziția de CEO al Siemens România, va prelua începând cu luna aprilie rolul de director general al Delgaz Grid, compania