Proinvest Group, o companie specializată în prelucrarea oțelului, are un buget de investiții de 10-12 milioane de euro pentru 2022, an care va continua un plan de dezvoltare pe...
adică în următoarele patru luni, o sumă de peste trei miliarde de dolari, după ce investițiile publice, tăiate pentru a controla deficitul bugetar, s-au prăbușit cu 29% în primele șapte
Recomandările virale ajung rapid la milioane de utilizatori, însă nu toate au în spate dovezi științifice.
Ce este cu adevărat benefic și ce rămâne doar un trend?
Numărul cartierelor în care a crescut prețul mediu al apartamentelor vechi din Capitală la peste 100.000 de euro a urcat la șapte, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară
Grupul Renault va opri producția de la Mioveni pentru șapte zile în cursul lunii aprilie, din cauza lipsei de componente electronice, criză care afectează toată industria auto mondială
În România, din cele 87.275 de mașini înmatriculate în primele șapte luni din 2023, 9.004 unitati au fost full electrice si 24.964 autoturisme cu propulsie hibridă.
Globalworth, principalul investitor imobiliar în zona de birouri din Europa Centrală și de Est, anunță prelungirea contractului de închiriere cu UniCredit România pentru UniCredit...